Florin Zamfirescu a vorbit pentru prima oară despre Florin Piersic, după ultimele săptămâni în care marele actor a fost transferat de la un spital la altul. Artistul în vârstă de 88 de ani se află internat în aceste momente la Spitalul Foișor din Capitală. Iată ce momente inedite au trăit cei doi actori împreună!
Lumea teatrului și a filmului românesc a fost profund afectată la aflarea veștii că Florin Piersic are probleme de sănătate. În prezent, starea marelui actor s-a îmbunătățit, conform anunțului făcut luni de medicii de la Spitalul Foișor.
Colegii din breaslă s-au rugat și i-au trimis mesaje emoționante, convinși că Florin Piersic va depăși aceste dificultăți și se va întoarce pe scenă, locul care îi aparține.
Cei doi mari actori au o prietenie frumoasă și de durată. Florin Zamfirescu are numai cuvinte de laudă pentru colegul său, afirmând că îl va admira toată viața. Își amintește cu claritate primele dăți când l-a văzut pe Florin Piersic pe scenă, pe vremea când era doar un adolescent.
„Îl știu pe Florin Piersic încă de când eram prin clasa a VII-a. El era un mare actor, celebru și l-am tot văzut. Apoi l-am văzut și în „Înșir-te Mărgărite”. Îl mai vedeam și pe stradă, inclusiv când dădea autografe.
Ne-am cunoscut mai încoace un pic. L-am admirat, îl admir și îl voi admira cât trăiesc. Socotesc că este un mare actor, ba mai mult, socotesc că Florin Piersic este o instituție. Nu are sfârtic, indiferent de problemele lui de sănătate care sunt firești, la vârsta aceasta sunt firești, dar el este mult peste contemporanii noștri. Când va pleca sunt sigur că va fi doliu național. Este un unicat în cultura și în arta teatrală și cinematografică a României”, a dezvăluit Florin Zamfirescu, pentru jurnaliștii de la WOWbiz.ro.
Marele actor își amintește cu drag de toate întâlnirile cu Florin Piersic și recunoaște că aveau chiar un loc special în care se vedeau. Este vorba despre un restaurant de pe DN1, unde un prieten apropiat al maestrului a amenajat un salon ce îi poartă numele.
„Florin Piersic este de neînlocuit. Acum e bolnav, dar ultima dată ne-am văzut după ce am fost eu la un spectacol aici la Teatrul Național, la „Străini în noapte” cu Medeea Marinescu. A doua zi am vorbit, mi-a plăcut foarte spectacolul și a doua zi ne-am întâlnit la un restaurant unde a vrut el. Era un restaurant pe DN1.
Are un prieten care îl iubește atât de mult pe Florin Piersic, în cât la restaurantul respectiv are un salon special numit Florin Piersic și pe pereții salonului sunt numai fotografii din filme și din teatru ale lui Piersic.
Pentru noi era un loc de întâlnire acolo.
Urma și acum să ne întâlnim dacă nu s-ar fi îmbolnăvit. Suntem în relații de amiciție, dar este puțin spus. Este o admirație deplină a mea pentru acest mare personaj. Este un personaj. Florin Piersic este inimitabil, de neînlocuit. Deja există epoca Florin Piersic, acum a fost cândva Epoca Nicolae Leonard(…) Se nasc o dată în secol asemenea persoane care fac o națiune să fie mândră că au în interiorul ei asemena personaje”, a mai dezvăluit Florin Zamfirescu, pentru sursa citată.
Florin Zamfirescu ne-a dezvăluit că urmărește cu atenție tot ce se petrece și este sigur că maestrul își va reveni.
„Este un sufletist, prietenos, cu o memorie fabuloasă. Un povestitor de neîntrecut, cu un farmec și o fire îmbrățișătoare. Este un unicat. Stau cu atenție să văd că și-a revenit, sper să ne reîntâlnim, sper să fie bine”, a mai dezvăluit actorul.